Conferința Națională a Asociației Profesorilor de Limbă Germană
23.10.2012, 3453 vizualizări, 0 voturi
Conferința Națională a Asociației Profesorilor de Limbă Germană din România (APLGR)
În perioada 25-28 octombrie 2012 se va desfășura la Sibiu, în organizarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în colaborare cu Asociația Profesorilor de Limbă Germană din România (APLGR) și cu sprijinul Guvernului României - Departamentul Relații Interetnice și al Institutului Goethe din București, cea de - a XXI-a Conferință Națională a Asociației Profesorilor de Limbă Germană din România (APLGR), având ca temă: ,,Să trăim împreună în pace. Contribuția minorității germane din România la cultură,
bunăstare și coeziune socială. Să predăm și să învățăm eficient limba germană.''
Casa Corpului Didactic Deva va fi reprezentată la această manifestare de d-na prof. dr. Ioana Jurca, profesor metodist al CCD-Deva, care va prezenta în cadrul lucrărilor Conferinței comunicarea cu tema: ,,Importanța portofoliului cetățeniei active europene pentru profesorii de limbi străine din România.''
Lucrările Conferinței vor fi urmate în zilele de 29 și 30 octombrie 2012, la Călimănești (județul Vâlcea) de întrunirea Comisiei pentru promovarea limbii germane în sistemul de învățământ românesc.
Dorim să precizăm că, instituția noastră, C.C.D. Deva face deja eforturi în sensul promovării studiului limbii germane, oferta de cursuri pentru anul școlar 2012-2013 incluzând și cursuri de învățare a limbii germane.