Cursuri de pregătire pentru examenul național de definitivare 2013
08.04.2013, 2810 vizualizări, 0 voturi
Casa Corpului Didactic Deva organizează cursuri de pregătire adresate debutanților și candidaților definitivat.
Pentru desfășurarea în bune condiții a examenului național de definitivare în învățământ - sesiunea iulie 2013, Casa Corpului Didactic Deva organizează, și în acest an, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, cursuri de pregătire adresate debutanților și candidaților la această importantă formă de evaluare profesională din cariera didactică.
Măsura a fost luată în concordanță cu solicitarea Ministerului Educației Naționale de a oferi sprijin debutanților și candidaților din sistemul de învățământ preuniversitar pentru a dobândi o pregătire corespunzătoare, în condițiile schimbărilor majore survenite în metodologia de organizare și desfășurare a examenului, în special a celor privind reducerea stagiului minim de la 2 ani la 1 an și creșterea notei de promovare de la nota 7 la nota 8.
Pregătirea pentru definitivat se va desfășura, în perioada aprilie - iunie 2013, după un program stabilit în comun cu inspectorii de specialitate de la I.S.J. Hunedoara și pe baza noilor modele-cadru de subiecte și bareme de evaluare eleborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare.
Programul activităților, pentru fiecare specialitate, este în curs de elaborare și va fi comunicat celor implicați, în cel mai scurt timp.